CORONAVIRUS. Germania ar urma să relaxeze restricțiile. Merkel discută miercuri condițiile cu reprezentanții landurilor

CORONAVIRUS. Germania ar urma să relaxeze restricțiile. Merkel discută miercuri condițiile cu reprezentanții landurilor
Germania ar urma să relaxeze restricțiile. Merkel discută miercuri condițiile cu reprezentanții landurilor. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 06/05/2020, 11:20

Guvernul federal al Germaniei și liderii landurilor au ajuns la un acord privind relaxarea restricțiilor de circulație impuse pentru stoparea răspândirii COVID-19, iar printre prevederile acordului se numără redeschiderea tuturor magazinelor și reluarea activităților sportive individuale, dar cu respectarea unor condiții.

Potrivit unui document citat de Reuters, fiecare dintre landurile germane va decide modul în care vor fi relaxate restricțiile. Documentul, datat 5 mai, a fost pregătit de șeful Cancelariei, Helge Braun și de șefii cancelariilor regionale și îi va fi prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe telefonice, cancelarului Angela Merkel.

În funcție de rata infectărilor, fiecare land va decide în legătură cu redeschiderea treptată a universităților, restaurantelor, hotelurilor, târgurilor, saloanelor de înfrumusețare, bordelurilor, teatrelor, sălilor de fitness și cinematografelor, însă cu respectarea măsurilor de distanțare socială și de igienă, se arată în document.

Nu este clar momentan când vor fi reluate meciurile de fotbal din Bundesliga. Mai multe landuri au propus reluarea acestora pe 15 mai, iar două surse au declarat pentru Reuters că este foarte probabil ca această dată să fie acceptată.

Pentru a preveni un al doilea val de infectări, Guvernul federal și cele ale landurilor au căzut de acord ca, în cazul în care numărul de noi cazuri de COVID-19 va crește în urma relaxării, restricțiile să fie reintroduse imediat. Dacă numărul de cazuri ar crește izolat, cum ar fi în anumite cămine de bătrâni, atunci restricțiile ar urma să fie reintroduse doar acolo.

„În cazul în care există o creștere a cazurilor la nivel regional, restricțiile generale, ca cele în vigoare în Germania înainte de 20 aprilie, trebuie să fie reintroduse la nivel regional”, se arată în document.

Totodată, propunerea prevede ca, în cazul unor focare la nivel local, circulația spre și dinspre respectivele regiuni să fie restricționată.

Germania a avut mai mult succes decât alte state europene în limitarea răspândirii noului tip de coronavirus. Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 a ajuns la 164.087 miercuri, o creștere cu 947 de cazuri față de marți, potrivit Institutului Robert Koch. Numărul morților a ajuns miercuri la 6.996, potrivit aceleiași surse.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
Mireasa lui Jador a răbufnit fără precedent. De ce a fost anulată nunta
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×